ADEVĂRUL DESPRE O EXPRESIE CELEBRĂ: „CAPUL CE SE PLEACĂ SABIA NU-L TAIE“ (1)

 Cine nu-şi aminteşte celebrele versuri ale lui Dimitrie Bolintineanu din „legenda naţională“ (sau „istorică“) „Mihai Viteazul şi Turcii”? Generaţii întregi de elevi au învăţat-o pe dinafară, au recitat-o şi au comentat cu mândrie profesiunea de credinţă a voevodului primei Uniri: „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie,/ Dar cu umilinţă lanţul înconvoaie“.

Şi totuşi, expresia este atât de rară, încât n-am întâlnit-o în vechile izvoare decât o singură dată, tardiv, la Ion Neculce (mort în 1745): vorbind despre pacea pe care Antioh Cantemir o încheie în 1696 cu Polonia, cronicarul comentează sfătos: „Nu feci [făcu] ca tată-său [Constantin] Cantemir, să să puie înpotriva unei crăii cu o mână de oameni slabi. Paza bună trece primejdia re; mielul blând suge la doo maice; capul plecat nu-l prinde sabie“. În Rusia medievală a existat o practică judiciară vîdacea golovoi sau vîdati golovoiu, literal „predare cu capul“ sau, în vechea limbă românească, „a-şi pune capul“, deci a-şi pierde, a-şi pune viaţa la dispoziţia, la cheremul cuiva. Care are asupra primului dreptul de viaţă şi de moarte, aşa cum îl întâlnim într-o scrisoare din 1436-1440 a lui Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti, către braşoveni. Amintindu-le de o slugă a sa Martin care fugise în Ardeal cu bani „publici“, domnul le comunica: „acum a venit [Martin] la domnia mea şi şi-a pus capul sub picioarele mele, [zicând] că e sluga credincioasă a domniei mele“. Aflaţi din acest articol dacă expresia „capul plecat sabia nu-l taie” reprezintă un semn de supuşenie sau este o veche practică juridică din Europa de est.

(…)

Acest articol a apărut în numărul din mai 2013 (554). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

This entry was posted in articole and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.